DUMBRAVA — prima atestare documentară datează din 1454. Prin 1514-1516 numele satului a fost IGHAZ. Andrei Bethlen a încercat să revitalizeze vechile denumiri de localităţilor căzute în uitare şi a numit IGAZFALVA aşezarea aflată lângă Răchita şi acest nume a rămas şi după 1898 când a devenit localitate de sine stătătoare. În 1893 a început colonizarea cu cetăţeni din Vésztő, Makó, Köröstarcsa şi Gyoma, pe locul pădurilor trezoreriei statului. Dumbrava este un sat bănăţean situat în depresiunea Făgetului, pe valea râului Bega. Majoritatea caselor din sat sunt case de văiugă, vechi de 100 de ani. În anul 2003 s-a comemorat centenarul sfinţirii bisericii reformate construită pe baza proiectului arhitectului Alpár Ignác din iniţiativa şi cu ajutorul ministrului agriculturii Darányi Ignác. Continuând tradiţiile în sat activează un grup de dansuri tradiţionale maghiare, se practică meşteşuguri tradiţionale ca: împletitul nuielelor, ţesutul covoarelor. De asemenea, există atelier de ceramică modernă şi mai multe ateliere de pictură . |
RĂCHITA — Prima aşezare din Lunca Begheiului de Sus este atestată documentar din 1455 şi din 1956 aparţine de comuna Dumbrava. Ocupaţia de bază este agricultura, acesta putându-se observa şi după renumele pe care o are localitatea în legumicultură. Biserica ortodoxă este construită în 1894 şi este recent renovată. Este un sat bănăţean care păstrează multe din vechile tradiţii şi obiceiuri populare. Amintim ruga satului la 8 septembrie şi obiceiul colindelor de iarnă. Dubaşii din Răchita sunt renumiţi în tot judeţul. În sat mai întâlnim case de lemn vechi de peste 100 de ani.
Este străbătut de râul Bega care oferă felurite posibilităţi de recreere: excursii şi pescuit.
|
BUCOVĂŢ — prima atestare documentară datează din 1440, localitatea a aparţinut de cetatea Şoimoş. Este cel mai mic sat al comunei, atat ca întindere, cât şi ca număr al populaţiei având un potenţial agroturistic deosebit. Vatra satului este străjuită de dealuri ce sunt acoperite de pruni, meri, cireşi şi terenuri arabile. Prezintă un farmec deosebit casele vechi de lemn şi porţile sculptate. Cea mai importantă activitate a locuitorilor este pomicultura şi creşterea animalelor. La marginea satului dealurile sunt acoperite de păduri de stejar, fag, carpen şi frasin. Zona este preferată de asociaţiile de vânători. Ţuica de prună tradiţională produsă aici este apreciată pentru gustul şi puritatea sa datorate microclimatului specific zonei.
Proximitatea lacului Surduc şi bogăţiile naturale îi sporesc potenţialul turistic. |
